Loading...
EndoPredict2020-09-02T07:39:15+00:00

Ce este EndoPredict?

EndoPredict este un test multigenic, de a 2-a generație, de evidențiere a riscului de recurență a cancerului de sân la femeile aflate în pre-menopauză sau post-menopauză, recent diagnosticate cu cancer de sân în stadiu incipient. Creat cu scopul de a evalua cu multă acuratețe riscul recurență a bolii în 5-15 ani de la diagnosticul inițial, EndoPredict îmbină într-un indicator unic (scor EPClin) expresia genetică și caracteristicile clinico-patologice oferind o performanță prognostică remarcabilă, care îi va asigura pe profesioniștii din domeniul sănătății dacă chimioterapia este sau nu este necesară pentru a însoți tratamentul endocrin.

EndoPredict a demonstrat superioritate față de alte teste similare, conform recentei publicări a rezultatelor unei analize retrospective comparative de biomarkeri care a inclus 774 femei aflate în post-menopauză, diagnosticate cu cancer de sân ER+ și HER2-, datele colectate fiind obținute din ianuarie 2009 până în aprilie 2015*.

*Sursă: Sestak I. et al. Comparison of the Performance of 6 Prognostic Signatures for Estrogen Receptor-Positive Breast Cancer. A Secondary Analysis of a Randomized Clinical Trial. JAMA Oncology Published online February 15, 2018. Read more about it here: https://jamanetwork.com/journals/jamaoncology/fullarticle/2672388

Cui ar trebui să i se facă testul? 

este potrivit pentru femeile cu:

cancer de sân invaziv în stadiu incipient (ref Filipits)
receptori estrogenici pozitivi (ER+), HER2 negativ (HER2 ) (ref Filipits)
fără afectare a ganglionilor limfatici (N0) sau cu afectare a ganglionilor limfatici (N1) (1-3 ganglioni limfatici afectați)

Care sunt beneficiile clinice ale testului?

Testul EndoPredict este utilizat pentru a ajuta la luarea unei decizii terapeutice bazate pe riscul de recurență a cancerului de a reveni într-o altă parte a corpului decât la sân într-un interval de 15 ani de la diagnosticul inițial. Acesta furnizează un rezultat prognostic formulat ca „risc scăzut” sau „risc crescut” de recurență a cancerului de sân sub formă de metastaze la distanță.

Având în vedere aceste aspecte, realizarea faptului că boala are un risc scăzut sau ridicat de recurență poate ajuta pe paciente și medici să decidă dacă administrarea de chimioterapie după intervenția chirurgicală este sau nu necesară pentru a însoți terapia endocrină. În esență, testul identifică o populație mare de pacienți cu risc scăzut* cu rezultate excelente pe perioada celor 10 ani, cu numai 5 ani de terapie endocrină (<10% șanse de recurență la distanță).

Ce probă de ADN este necesară pentru a efectua testul? 

EndoPredict necesită o simplă probă de țesut tumoral care este în mod obișnuit pregătită pentru examenul patologic după îndepărtarea chirurgicală a tumorii.

O probă tumorală eligibilă pentru EndoPredict trebuie să fie obținută înainte de administrarea oricărei terapii sistemice endocrine și/sau a chimioterapiei.

Întrebări frecvente

De ce am nevoie de testare genetică dacă am fost diagnosticată cu cancer de sân ER + și HER2-?

Cea mai recentă tehnologie de diagnosticare și prognoză permite specialiștilor din domeniul sănătății să stabilească proceduri adecvate de tratament bazate pe necesitățile și ADN-ul pacientei.

Prin urmare, selecția de terapie pentru cancerul de sân depinde tot mai mult de propriul dumneavoastră profil de markeri genetici. În acest context, EndoPredict dezvăluie informații critice la nivel genetic despre modul în care tumora poate să reacționeze.

De ce este relevant EndoPredict?

Capacitatea testului EndoPredict de a prognoza probabilitatea apariției metastazelor precoce și tardive cu o precizie mai mare decât orice alt test disponibil pe piață permite administrarea chimioterapiei doar la acele paciente care vor avea parte de beneficiul clinic maxim al acesteia. În același timp, poate convinge persoanele cu risc scăzut de recurență a cancerului de sân de faptul că administrarea chimioterapiei nu este obligatorie.

În aceste cazuri, aceste persoane vor fi tratate suficient, de exemplu, cu o terapie endocrină sistemică pe o perioadă de cinci ani, care nu necesită o schemă complexă de tratament.

Astfel, testul este practic un pas important spre atingerea scopului unei îngrijiri cu adevărat personalizate, ajutând terapeuții de cancer mamar să evite atât tratamentul excesiv, cât și slabul tratament al cancerului de sân cu chimioterapie.

Când apar metastazele cancerului de sân?

Metastazele cancerului de sân apar de regulă în primii trei ani de la diagnosticul inițial. Cu toate acestea, cancerul de sân cu receptori hormonali pozitivi (HR+) și HER2 negativ metastazează în general cu o rată mult mai lentă.

Unul dintre obiectivele testului EndoPredict este de a calcula tendința de recurență a cancerului sau metastazarea tardivă.

Care este cel mai bun tratament pentru a reduce riscul de recurență a cancerului de sân?

Pentru cancerul de sân în stadiu incipient sau avansat local, primul pas clinic este, desigur, îndepărtarea chirurgicală a tumorii.

În ceea ce privește majoritatea pacientelor care se află în grupul HER2- / ER +, medicii trebuie să ia în considerare profilul de risc / beneficiu atunci când evaluează posibilitatea de aplicare a unei scheme de tratament bazată „numai pe terapie endocrină” față de schema de tratament bazată pe „terapie endocrină + chimioterapie”, pentru a reduce riscul de apariție a metastazelor la distanță.

La aproximativ jumătate dintre pacientele clasificate ca având risc intermediar se administrează în prezent chimioterapie deși aceasta nu ar fi necesară, care este foarte agresivă pentru organism, are efecte secundare severe, este toxică din punct de vedere al naturii sale și are un impact semnificativ asupra mortalității.

Din acest motiv, este foarte important să se poată identifica acele paciente care nu ar avea beneficiu terapeutic adecvat în urma chimioterapiei și cărora să li se poată oferi o îngrijire mai adecvată, incluzând terapia sistemică endocrină în schimb. EndoPredict reușește să facă acest lucru.

Rezultatul? Cele care nu ar beneficia în mod adecvat de chimioterapie pot fi scutite de acest tratament și de efectele sale secundare corelate.

Cum funcționează testul?

Efectuat pe țesutul de tumoră conservat care a fost îndepărtat în timpul biopsiei inițiale sau al intervenției chirurgicale, testul EndoPredict analizează activitatea genelor cu rol proliferativ și a genelor care sunt legate de expresia receptorilor hormonali din celulele cancerului de sân.

Aceste gene sunt legate de posibilitatea ca boala să revină într-o altă parte a corpului în decurs de 5-15 ani de la diagnosticul inițial. La calcularea scorului de risc, testul ia în considerare dimensiunea tumorii de la sân și dacă respectivul cancer este sau nu extins în ganglionii limfatici.

Rezultatele sunt afișate ca un Scor de Risc EPclin prezentat pe o curbă pentru a clarifica riscul personal de recurență al unui individ – un număr cuprins între 1,1 și 6,2, care evidențiază un risc procentual de recidivă. Scorurile sunt recunoscute fie cu mențiunea de risc scăzut, fie de risc ridicat:

un Scor de Risc EPclin mai mare de 3,3287 (risc de recurență mai mare de 10%) – un risc ridicat de recurență

un Scor de Risc EPclin mai mic de 3,3287 (risc de recurență mai mic de 10%) – un risc scăzut de recurență

Desigur, Scorul de Risc EPclin include și alți factori, cum ar fi gradul de diferențiere a cancerului, numărul de receptori hormonali ai celulelor canceroase (mulți față de puțini) și vârsta pacientei.

Deciziile de terapie susținute de EndoPredict oferă un înalt nivel de încredere diagnostică;

S-a demonstrat că EndoPredict prognozează cu acuratețe progresia specifică a cancerului și metastazarea în cadrul studiilor cu multiple obiective clinice, care au inclus peste 3000 paciente;

Beneficiul legat de ne-administrarea chimioterapiei a fost observat la peste 70% dintre pacientele cu cancer la sân fără afectare ganglionară;

Beneficiul legat de neadministrarea chimioterapiei a fost observat la o treime dintre pacientele cu cancer de sân cu afectare ganglionară.

Înscrie-te pentru test

Dacă tu, cineva drag sau un cunoscut sunteți interesați să beneficiați de știința EndoPredict pentru a vă ajuta să alegeți cea mai bună opțiune de tratament pentru cancerul de sân, înscrieți-vă aici și unul dintre experții noștri vă va stabili o programare pentru a obține accesul la acest test genetic. Oferă-ne mai multe detalii prin completarea acestui formular și vom reveni către tine în scurt timp.

CONTACTEAZĂ-NE

Programează-ți o consultație

Procesul de testare poate fi complex, de unde și nevoia de a te baza pe o sursă de încredere în momentul luării unei decizii. Cu ajutorul consilierului nostru în genetică, vei afla despre beneficiile testului EndoPredict, vei înțelege rezultatele clinice și vei lua deciziile corecte pentru sănătatea ta. Completează acest formular pentru a intra în legătură cu un medic și a stabili o consultație clinică și o testare.

PROGRAMEAZĂ-TE AICI